Dintotdeauna culorilor li s-au atribuit valori simbolice, acestea variind de la o cultură la alta şi de la o epocă la alta. Să vedem câteva dintre ele.
Roşul este cea mai puternică culoare din categoria celor calde. Faţă de alte culori, obiectele vopsite în roşu au proprietatea să pară mai aproape decât sunt în realitate, motiv pentru care ne atrag imediat atenţia.
În unele culturi, ruşu semnifică puritate, bucurie şi sărbătoare. În China de exemplu, această culoare simbolizează fericirea, prosperitatea şi atrage norocul.
Roşu deschis reprezintă bucurie, sexualitate, pasiune, sensibilitate şi dragoste.
Roşu închis este asociat cu viguarea, voinţa, furia, dorinţa de a conduce.
Roşu brun este asociat cu recolta şi toamna.
Roşu în amenajare
Dacă te-ai hotărât să foloseşti roşu în amenajarea casei tale, ar trebui să ştii că acesta atrage privirea chiar dacă acesta este folosit în pete mici sau faşii înguste - obiecte decorative; şi are un efect puternic în cazul textilelor - perdele, draperii, covoare.
Această culoare puternică este mult mai eficientă în cantităţi mici, ea se foloseţte pentru a sublinia ceva, nu ca şi culoare principală într-un spaţiu.
Dacă petreci prea mult timp într-o încăpere în care predomină roşu, poţi fi cuprins de stări de nelinişte şi de nervozitate. Dar poţi să combini mai multe nuanţe de roşu şi să obţii un decor vesel şi plăcut.
1 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu